Proiect cofinantat din Programul Capital Uman 2014-2020

Proiect ERASMUS+

INNOME-Training on Corporate Innovation Management System for Competitiveness

Site-ul oficial al proiectului INNOME 

OPORTUNITATE de IMPLEMENTARE a SISTEMULUI de MANAGEMENT al INOVĂRII în ORGANIZAȚIA Dvs.

Asociația Patronală a Furnizorilor de Formare Profesională din România implementează, în această perioadă, proiectul INNOME - Training pentru Sistemul de Management Corporatist al Inovării, în calitate de partener. 

Acest proiect este finanțat prin programul ERASMUS + având ca repere N°: 2015-1-HU01-KA202-13551 și are beneficiar organizația TREBAG Ltd. din Ungaria și alți parteneri: UNIVERSITATEA BABEȘ BOLYAI din Cluj Napoca, MAGYAR SUZUKI Ltd din Ungaria, NOWOCZESNA S.A. din Polonia și ASTRA – Asociatie pentru inovare si Dezvoltare din Slovacia.

Deoarece dorim să vă sprijinim în implementarea Sistemului de Management al Inovării (SMI) în organizația Dvs. vă prezentăm mai jos câteva informații utile despre proiectul INNOME, care conferă o expertiză inedită în acest domeniu.


Scopul principal al proiectului INNOME este de a dezvolta materiale educaționale bazate pe Standardul european privind Sistemul de Management al Inovării CEN / TS 16555-1, care a fost aprobat recent (2013). Aceste materiale se adresează persoanelor cu funcții din nivelele middle și top management, inclusiv responsabilii de resurse umane, pentru a le permite să stabilească și să gestioneze un sistem eficient de control al proceselor din organizații private sau instituții publice.


De ce are nevoie o organizație de implementarea Sistemului de Management al Inovării? 


- Facilitează planificarea, implementarea, evaluarea și îmbunătățirea procesului de inovare. 
- Consolidează poziția companiei pe piață.
- Permite o dezvoltare rapidă, un management facil al companiei/organizației.
- Să furnizeze servicii/produse de înaltă calitate. 


Beneficiile Inovării în organizație 


Cunoștințele despre Sistemul de management al inovării facilitează procesele organizației dumneavoastră și vă conduce prin procesul de management al inovării, îmbunătățește competențele angajaților dumneavoastră în domeniul planificării, punerii în aplicare, evaluării și îmbunătățirii procesului de inovare.


Ce vă putem oferi pentru facilitarea implementării Sistemului de management al inovării în organizația Dvs? 


- Standardul european privind Sistemul de management al inovării CEN / TS 16555-1, în limba engleză și maghiară.
- Ghid care sprijină implementarea procesului de management al inovării în cadrul unei companii, în limba engleză și română. 
- Profilul de competență al managerului responsabil pentru funcționarea cu succes a Sistemului de management al inovării.
- Bază de date cu întrebări specifice elaborate pe baza Standardului privind Sistemul de management al inovării CEN / TS 16555-1, care se adresează persoanelor cu funcții din nivelele top și middle management. Această bază de date ajută companiile care vor să implementeze SMI în evaluarea nevoilor de inovare în cadrul companiei lor.
- Curs de MANAGEMENTUL INOVĂRII acreditat de către Autoritatea Națională pentru Calificări. 
- Acces la Platforma online de brainstorming socială http://elearning.innovationdevelopment.eu/, pentru a sprijini inovația și generarea de idei creatoare, unde veți găsi detalii suplimentare despre inovare.


Asociația Patronală a Furnizorilor de Formare Profesională din România a elaborat materialele didactice din acest proiect, care stau la baza cursului de MANAGEMENTUL INOVĂRII. Aceste materiale didactice au fost preluate de către toți partenerii din proiectul INNOME care vor organiza, la rândul lor, acest curs pentru organizațiile interesate să implementeze Sistemul de Management al Inovării, în țările respective. 

Dacă sunteți interesați de implementarea Sistemului de management al inovării în organizația Dvs., vă rugăm să completați următorul formular https://goo.gl/forms/Jef8ptDDbKr3PRlj1, pentru a fi contactați. 

Vă stăm la dispoziție la telefon 0264-596161 sau email office@apffp.ro.

 

 

Download

Conţinutul acestui material nu reprezinta în mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Pentru informații detaliate despre celelate programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro